III. România, mâncăruri bune cu care ne putem lăuda
O călătorie în România te face să te convingi că proverbul: „Drumul către inima cuiva trece prin stomac” este cât se poate de adevărat. Bucătăria românească este o reflecție a rădăcinilor sale agrare și a istoriei zbuciumate. Gastronomia română împrumută foarte mult de la culturile vecine, așadar, are influențe turcești, ungare, germane și slave.
Mâncarea românească este un adevărat festin pentru turiștii străini. Există multe rețete de mâncare specifice țării noastre cu care ne putem mândri, iar în cele ce urmează vom enumera câteva dintre acele mâncăruri tradiționale românești care ne încântă atât pe noi ca locuitori, cât și pe cei care ne vizitează din alte țări.
1. Mâncăruri românești faimoase
Sarmalele cu mămăliguță sunt considerate a avea influențe turcești, însă noi știm că le preparăm mai bine decât vecinii noștri. Rețeta inițială a suferit modificări de-a lungul timpului, însă umplutura a păstrat același echilibru perfect între orez și carnea tocată, plus legume și alte ierburi locale, care este apoi înfășurată în fâșii de varză murată sau frunze de viță de vie.
Mămăliga este una dintre mâncărurile tradiționale românești folosită pe post de garnitură pentru multiple preparate delicioase.
Micii/Mititeii sunt niște cârnăciori obținuți printr-un amestec de diferite tipuri de carne și condimente, puși pe grătar și gătiți până când devin închiși la culoare și moi. Se servesc simpli, cu muștar și pâine, și niciun grătar în familie sau cu prietenii nu este complet fără ei.
Zacusca este un preparat românesc cu influențe balcanice, pregătit din legume proaspete, coapte sau prăjite în ulei. Ca ingrediente principale, se folosesc vinetele coapte, gogoșarii copți și ceapa tăiată. În funcție de preferințe, se mai pot adăuga roșii, ciuperci, dovlecei, morcovi, etc.
2. Top 3 salate românești
Salata boeuf, salata de vinete și salata de icre sunt vedete printre garniturile cu care poți savura multe mâncăruri românești. În timp ce salata de vinete și salata de icre se prepară oricând și nu sunt legate de anumite zile speciale din an ori sărbători, salata boeuf este preparată, în mod tradițional, de Paște sau de Crăciun și Anul Nou.
3. Mâncăruri românești de Crăciun
De Crăciun, când românii obișnuiesc să taie porcul, se prepară cele mai multe mâncăruri cu carne de porc, iar cele mai populare sunt: piftia (cunoscută și sub numele de „răcituri” în diferite zone ale țării), toba, caltaboșul, jumările, pomana porcului, rasolul.
4. Mâncăruri românești de Paște
De Paște, există obiceiul de a tăia un miel din măruntaiele căruia se prepară apoi drobul de miel. Drobul de miel conține măruntaie fierte și tocate, verdețuri, ouă, pâine înmuiată în apă sau lapte. Tot de Paște se prepară și tradiționala pască, un preparat tradițional fără de care masa de Paște nu ar mai fi la fel de… dulce.
5. Ciorbe românești
Ciorbele românești se prepară atât din carne, cât și din legume, indiferent de perioada din an, însă cele mai populare și remarcate de turiștii străini sunt ciorba de burtă și ciorba rădăuțeană.
6. Deserturi românești
Printre mâncărurile tradiționale românești care intră în categoria deserturilor se numără cozonacii, papanașii, coliva și mucenicii. De obicei, românii pregătesc cozonaci de casă în preajma sărbătorilor de iarnă, de Crăciun și de Anul Nou, dar și în apropierea Paștelui. Pe de altă parte, papanașii cu smântână și dulceață de vișine sau de fructe de pădure sunt un desert care poate fi servit în orice moment din an.
În schimb, coliva și mucenicii sunt deserturi legate de anumite ritualuri și tradiții românești. De exemplu, coliva se prepară numai la înmormântarea unei persoane. Coliva tradițională este o mâncare-simbol realizată la ceremoniile religioase dedicate celor care au plecat dintre noi și reprezintă trupul celui trecut în neființă, întrucât se consideră că principala hrană a trupului omenesc este grâul.
Mucenicii sunt făcuți pe data de 9 martie, cu ocazia sărbătorii creștine a Sfinților 40 de Mucenici din Sebastia. Aluatul se împletește în formă de 8, reprezentând totodată și infinitul, și este copt, după care mucenicii sunt presărați pe deasupra cu nucă tocată mărunt.